Primăria Zalău a obținut fonduri nerambursabile pentru un nou proiect de extindere a iluminatului public

-

Primăria Zalău a obținut fonduri nerambursabile pentru un nou proiect de extindere a iluminatului public

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a semnat un nou contract de finanțare în vederea extinderii sistemului de iluminat public din municipiu, etapa IV.

Acest proiect este finanțat prin Administrația Fondului de Mediu și cuprinde extinderea sistemului de iluminat public pe bulevardul Mihai Viteazul, pe o lungime de 4.985 metri, în valoare totală de 5.637.762,94 lei.

Zona cuprinsă în proiectul de extindere este de la sensul giratoriu de la gară înspre comuna Crișeni și înspre ieșirea din municipiu, până la centură. Această zonă va beneficia de sistem de iluminat public extins, prin montarea a 129 de corpuri, pe 123 de stâlpi.

În momentul de față, în execuție la capitolul iluminat public este contractul semnat cu Administrația Fondului de Mediu, etapa III, la care urmează să fie demarate lucrările și contractul derulat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, etapa II, în cadrul căruia urmează să fie finalizate lucrările și efectuată recepția până la finalul acestui an. Proiectul din etapa I privind modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public, derulat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost finalizat.

Toate cele patru contracte privind modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiu reprezintă 43.321.514,21 lei, sumă atrasă din fonduri europene în acest scop.

Sursa : Primăria Zalău

Sursa foto : Primăria Zalău

Cele mai noi stiri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...
Primăria Municipiului Zalău organizează miercuri, 26 august 2026, o întâlnire cu proprietarii și deținătorii imobilelor incluse în lucrările de...