Retrospectiva activităților desfășurate în ultima perioadă la Centrul de zi pentru copii, din cadrul Direcției de Asistență Socială Zalău

-

Retrospectiva activităților desfășurate în ultima perioadă la Centrul de zi pentru copii, din cadrul Direcției de Asistență Socială Zalău

Primăria Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială, se preocupă de buna funcționare și dezvoltare a activităților Centrului de zi pentru copii, amenajat în locația fostului Punct Termic nr. 17, cu fonduri europene.

Odată cu venirea primăverii, au fost inițiate activități în aer liber, beneficiarii Centrului bucurându-se de natură, sporturi de echipă și exerciții fizice.

Cu ocazia zilei internaționale a Pădurii a fost organizat un picnic în Parcul din Brădet, unde principalele activități au fost: întrecerile cu sacul, vânătoarea de comori și trasul cu frânghia.

De altfel, a fost cultivat și interesul pentru cărți, iar cu prilejiul Zilei Internaționale a Cărțiilor s-au bucurat și au învățat despre magia celor mai frumoase titluri și personaje. Spațiul Bibliotecii Județene reprezintă pentru beneficiari un loc bine-cunoscut, motiv pentru care îl frecventează cât mai des.

De Ziua Pământului au fost desfășurate acțiuni pentru protejarea mediului înconjurător, iar finalul activității a fost marcat prin realizarea unui poster care reprezintă promisiunea beneficiarilor pentru îngrijirea mediului. În plus, s-au realizat desene folosind diverse tehnici precum: pictura cu ajutorul bețișorului, mototolirea hârtiei creponate și tehnica amprentării (cu ajutorul buretelui ).

De asemnea, au pornit pas cu pas în vizitarea celor mai importante puncte cheie din oraș, fiind turiști în propriul oraș, unde au vizitat: spațiul Primăriei, Consiliului Județean, al Prefecturii cât și Piața Agroalimentară.

La piață beneficiarii Centrului au întâlnit oameni minunați, care nu doar că i-au îndrumat și sfătuit cum să planteze și să îngrijască răsadurile, ci i-au și poftit să guste din fructele proaspete și aromate pe care le aveau. Plini de entuziasm au revenit la Centrul de zi, convinși de ideea creației propriei grădini.

În această perioadă, au pregătit şi o serie de ateliere creative cu ocazia Sărbătorilor Pascale, ideale pentru copiii beneficiari. Luând în considerare grija pentru mediu, la aceste activități au folosit doar materiale reciclabile, astfel au creat coșulețe pentru ouă din tuburile de hârtie și măști în formă de iepuraș cu ajutorul farfuriilor din hârtie.

Nu au lăsat la o parte nici latura religioasă și adevărata semnificație a sărbătorilor Pascale, purtând discuții libere cu beneficiarii despre legendele creștine care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului.

Sursa : Primăria Zalău

Sursa foto : Primăria Zalău

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...