Copiii din Sălaj sunt invitați să petreacă vacanța de vară într-un mod creativ, printr-o serie de activități organizate de Consiliul Județean Sălaj și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
În perioada 6-31 iulie 2026, cei mici vor putea participa la ateliere dedicate istoriei, artei, naturii și tradițiilor, desfășurate de luni până vineri, între orele 10:00 și 14:00.
Programul este împărțit în patru serii tematice:
- 6-10 iulie, pentru copii cu vârste între 7 și 14 ani: „Pașaport de explorator: insecte de pe cinci continente”, cu activități de entomologie și ecologie;
- 13-17 iulie, pentru copii cu vârste între 7 și 14 ani: „Povești de pe ulița copilăriei”, cu ateliere de cusături populare, țesut și realizare de brățări și podoabe;
- 20-24 iulie, pentru copii cu vârste între 7 și 13 ani: „Magia lutului”, cu activități de ceramică, mozaic și descoperirea poveștilor artefactelor;
- 27-31 iulie, pentru copii cu vârste între 9 și 13 ani: „Poveștile din tablou”, atelier de pictură.
Înscrierile se fac în perioada 18-30 iunie 2026, în limita locurilor disponibile. Taxa de participare este de 125 de lei pentru o săptămână, pentru fiecare copil.
Informații suplimentare și înscrieri pot fi obținute la numărul de telefon 0260 612 223.
Sursa: Consiliul Județean Sălaj
