Bogdan Aurescu (MAE): România sprijină un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO

-

Bogdan Aurescu (MAE): România sprijină un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut joi convorbiri telefonice cu ministrul Afacerilor Externe al Regatului Suediei, Ann Linde şi cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Finlanda, Pekka Haavisto, pe tema procesului de aderare a celor două state la Alianţa Nord-Atlantică, informează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

În cadrul discuţiilor, ministrul român a reiterat aprecierea şi susţinerea României pentru demersurile Suediei şi Finlandei de aderare la NATO şi convingerea României că „aderarea acestor state va contribui la întărirea securităţii Alianţei în ansamblul său, printr-o postură de descurajare şi de apărare mai eficientă, inclusiv a Flancului Estic, din sudul acestuia, la Marea Neagră, până în nordul său”.

Totodată, a arătat că demersul celor două state reprezintă expresia ataşamentului acestora la comunitatea de valori şi a spiritului democratic pe care Alianţa Nord-Atlantică le apără şi le promovează.

Aurescu a subliniat, în cadrul discuţiilor, faptul că România sprijină un proces rapid de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO, amintind că ţara noastră este un promotor activ al politicii aliate a „Uşilor deschise” şi a evidenţiat rolul determinant al Alianţei de asigurare a păcii şi securităţii în spaţiul euroatlantic, mai ales în actualul context securitar afectat de agresiunea ilegală a Rusiei contra Ucrainei.

Totodată, şeful diplomaţiei române le-a comunicat celor doi omologi că România va acţiona pentru menţinerea solidarităţii şi unităţii aliate cu privire la decizia de extindere, în vederea depăşirii divergenţelor actuale privind candidaturile celor două state la NATO.

Nu în ultimul rând, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că decizia privind apartenenţa la această organizaţie reprezintă „o opţiune pe care fiecare stat este liber să o asume, în baza deciziei sale suverane şi prin îndeplinirea criteriilor stabilite pentru acest proces”.

Sursa:agerpres.ro

Cele mai noi stiri

USR anunță că strânge semnături pentru a contesta la CCR inițiativa PSD care elimină efectele unor incompatibilități deja produse...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat...
Primăria Zalău a anunțat programul principal al ediției din acest an a Zilelor Municipiului, eveniment care se va desfășura...
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor, iar în 2026, 2.339 de elevi...