joi, 16 octombrie 2025
Sălaj
cer senin
13.1 ° C
13.1 °
13.1 °
45 %
1.5kmh
8 %
J
12 °
vin
15 °
S
15 °
D
9 °
lun
11 °

Trump înăsprește accesul în SUA: 36 de țări incluse în lista neagră

-

Trump înăsprește accesul în SUA: 36 de țări incluse în lista neagră

Statele Unite vor impune restricții de călătorie pentru încă 36 de țări, majoritatea din Africa, potrivit unui document oficial.

Donald Trump a anunțat la începutul lunii iunie că va interzice intrarea în SUA a cetățenilor din 12 țări. Acestea includ Afganistan, Birmania, Ciad, Congo-Brazzaville, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Haiti, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen. Cetățenii din alte șapte țări – Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan și Venezuela – sunt supuși unor restricții privind vizele, potrivit Mediafax.

Președintele american a justificat aceste măsuri, care au intrat în vigoare la 9 iunie, prin necesitatea de a „proteja Statele Unite de teroriști străini și alte amenințări la adresa securității naționale”.

Alte 36 de țări riscă restricții: termen de 60 de zile pentru conformare

Potrivit documentului intern, semnat de secretarul de stat Marco Rubio și dezvăluit de Washington Post, aceste măsuri ar putea fi extinse la alte 36 de țări, care au la dispoziție 60 de zile pentru a se conforma cerințelor SUA.

Țările analizate sunt: Angola; Antigua și Barbuda; Benin; Bhutan; Burkina Faso; Capul Verde; Cambodgia; Camerun; Republica Democrată Congo; Djibouti; Dominica; Etiopia; Egipt; Gabon; Gambia; Ghana; Coasta de Fildeș; Kârgâzstan; Liberia; Malawi; Mauritania; Niger; Nigeria; Saint Kitts și Nevis; Saint Lucia; Sao Tome și Principe; Senegal; Sudanul de Sud; Siria; Tanzania; Tonga; Tuvalu; Uganda; Vanuatu; Zambia și Zimbabwe.

Link: https://www.stiripesurse.ro/val-de-interdictii-la-granitele-sua-alte-36-de-tari-vizate-de-administratia-trump-pentru-impunerea-restrictiilor-drastice-de-intrare_3723052.html

Sursa: stiripesurse.ro

Sursa foto: pixabay.com

Cele mai noi stiri

Cinematograful Scala din Sibiu a primit autorizație pentru a găzdui, pe lângă proiecțiile de filme, și spectacole, conferințe, prezentări,...
Potrivit datelor INS, în septembrie, energia electrică s-a scumpit cel mai mult, cu 69,16% față de anul trecut, urmată...
Lucrările pentru racordarea a 12 stații de încărcare destinate autobuzelor electrice din Zalău au fost finalizate, pregătind terenul pentru...
România ar putea fi supusă unei amplе reorganizări administrative, a declarat consilierul prezidențial Ludovic Orban, subliniind că numeroase localități...